Am citit mai demult explicația pentru care copiii mici întind mâna după un obiect mai îndepărtat și încep să țipe.Ei "cheamă" la ei obiectul iar când acesta (bineînțeles:) nu vine,se frustrează.Observ că nu ne-am schimbat foarte mult atunci când vine vorba de așteptări.Și aici aș insista asupra așteptărilor de la noi înșine,de la capabilitățile noastre de a putea.Nu de a vrea.Suntem în continuare ca acei copii.Întindem mâna spre scopuri pe care (bineînțeles:) nu le putem atinge,decât făcând un oarecare efort.De obicei unul mare,care necesită îndârjire,răbdare,tenacitate,etc...
Cred cu tărie că omul este opera propriei creații,in sensul de autor și lucrare, și mai cred că ne luăm puțin în serios acest rol.
Cred că nu poți trăi complet dacă nu te lași în primul rând liber de a trăi spiritual,material,intelectual.Cred că trebuie efort în definirea acelor caracteristici care să ne permită sa ne atingem scopurile,așa cum cere efort performanța atletică.De ce ar fi diferit?Toți vrem.Dorințele noastre sunt(da,Arminiu,mulțumesc) tot mai mari,ajung sa fie comparabile cu participarea la Olimpiada dorințelor,însă puterile noastre sunt slabe,iar înțelegerea eșecului parcă și ea tot mai departe de adevăr.Oare cât e de greu să conștientizăm că trebuie să ne antrenăm zilnic pentru visele noastre,că trebuie să asudăm,să muncim,să zgâriem pereții cu unghiile câteodată pentru a reuși.
Dorințele realizate ușor sânt doar o iluzie,iar iluzia este la ordinea zilei în vremurile noastre.Ea (și noi,implicit) e responsabilă pentru această stare de fapt în care ne aflăm.Ea ne minte zilnic că ajunge să-ți dorești și... "you can be anything you want to be".Adevărul e că(mi se pare extraordinar,dar parcă undeva înăuntru știm mereu și dintotdeauna asta) trebuie efort susținut pentru a fi ceea ce vrei.Așa că vă invit să (vă) doriți mai puțin(la început) și să puteți mai mult...http://www.seelike.me/post/14678445168/ethos-justin-wu-nick-bateman
scri asa frumos :) pacat ca nu ai mai scris de atata timp
RăspundețiȘtergeretocmai te-am descoperit si eu:)are dreptate ema.scrii tare frumos:p unde esti?sper sa revii...
RăspundețiȘtergere