Am stat în Munchen o saptamână.Mă rog,nu am prea stat,m-am plimbat prin Germania,în Liechtenstein,în Austria la Salzburg și lacurile limitrofe, nu asta e esențial.Doar acum,cu această ocazie(deși știți că am călătorit mult și asta mă pasionează) am înțeles CE anume mă deprimă când vin acasă și implicit CE anume iubesc când sânt plecat afară.Nu e nimic extraordinar, tout au contraire,este exact acea normalitate care mă face să nu apăs accelerația,să nu-mi vină să fumez de nervi,să mă plimb pe jos (o experiență atât de diferită...m-am plimbat kilometrii întregi cu soția mea de mână,am intrat în parcuri,am stat pe iarbă-culmea-nu scria să nu călcăm iarba-tocmai asta e ideea,să stai pe ea.Am văzut rațe,lebede,iepuri,veverițe, copii civilizați,părinți ducându-și copiii(și câinii,uneori)în carucioare trase de biciclete,oameni care nu se încruntă,oameni fără plase de plastic pe stradă,oameni fără echipament sportiv pe stradă,oameni la volan care nu șofau de parcă vroiau să asasineze pe cineva,oameni care zâmbesc dacă îi privești,oameni care nu se uită ce etichetă ai la cămașă,oameni care nu-i interesează de pe ce telefon vorbesc(nu cred că-și luau credit bancar pt.un smartphone,într-un cuvânt NU AM VĂZUT NIMIC DEOSEBIT!!!)ASTA îmi doresc!Ceva NORMAL!Mă simt minoritar în propria mea țară și cred că pe cale de consecință mă voi întoarce(definitiv) undeva în Europa acolo unde chiar dacă oamenii vor vorbi o altă limbă,limba normalității,a bunului simț,a (con)științei de a nu-l deranja pe celălalt ne va fi comună.
Vă mărturisesc că am plâns(la propriu) când m-am trezit azi dimineață și mi-am amintit cum în trafic,acum câteva zile un șofer m-a depășit pe dreapta(îndrăznisem să încetinesc deoarece un câine se angajase în traversare),apoi când a ajuns în dreptul meu a scuipat pe geam aproximativ la mine pe parbriz.E un exemplu stupid,ne confruntăm cu asemenea atitudini zilnic, însă tocmai de aceea nu mai știm ce e NORMAL.Vreau o viață în care să primesc ce dau.Ce merit.ATÂT.
